Otorinolaringologia (ORL) este specialitatea medico-chirurgicală care se ocupă cu studiul anatomiei, fiziologiei şi patologiei urechii, a nasului şi a faringelui. Medicii specialişti ORL diagnostichează şi tratează afecţiunile urechilor, nasului şi ale gâtului la copii, dar şi la adulţi.

ORL este strâns legată de alte specialităţi medicale ca neurologia, pediatria, alergologia, dar şi chirurgia plastică, reconstructivă şi estetică.

Cu ce se ocupă această arie şi la ce ar trebui să ne aşteptăm când mergem la un medic ORL?

Istoric vorbind, este cea mai veche specializare medicală din Statele Unite ale Americii şi una din cele mai vechi din lume.

Ocupaţia medicului otorinolaringolog si a acestei ramuri a medicinii este să se ocupe de probleme care apar la nivelul nasului, gâtului şi urechilor. Referindu-ne din nou la Statele Unite ale Americii, jumătate din pacienţii care vin la spital sau la diverse clinici, acuzând probleme de sănătate, sunt trataţi de medicii otorinolaringologi.

Cele mai comune probleme acoperite de această arie includ boli cum sunt otita (externă, medie sau internă), deviaţia de sept, polipi inflamaţi, pierderea auzului, etc. Investigaţiile ORL nu presupun metode dureroase sau care să necesite internare. La un control amănunţit, medicul foloseşte otoscopul, diapazonul, oglinda frontală şi laringoscopul.

Pe lângă aceste dispozitive, medicul otorinolaringolog poate avea la dispoziţie şi un fibroscop. Acesta este un aparat dotat cu un tub fin, flexibil ce comprimă un mănunchi de fibre optice, la capătul cărora este montată o lentilă. Fibroscopul a apărut prima dată în domeniul militar şi a fost apoi adoptat şi în medicină datorită capacităţii sale de a reda imaginea pe un ecran şi de a pătrunde mai adânc decât aparatura menționată mai sus. El poate fi folosit pentru toata aria ORL-istului oferind un mai mare confort atât pentru pacient, cât și pentru medic.

Specialitatea ORL în România are o tradiţie de peste un secol. Ea s-a dezvoltat în acord cu specialitatea pe plan internaţional, dispunând de-a lungul timpului de specialişti reputaţi şi de o adevărată şcoală de formare a cadrelor. În anii din urmă specialitatea s-a dezvoltat şi tehnicizat vădit, abordând în cadrul chirurgiei minim-invazive cât şi în cadrul chirurgiei extinse atât clasicele organe ale specialității: urechea, nasul şi sinusurile, cavitatea bucală, faringe, laringe, traheea şi esofagul, precum şi regiunile învecinate acestora: osul temporal, otobaza, fosa infratemporală, rinobaza, orbita, regiunea cervicală anterioară, masivul facial.